Cocoțatut în varful piramidei sociale nu prea are legătura cu tipul regimului. Capitalist sau socialisto-comunist, regulile sunt cam aceleași. Ca și motivațiile. Universalitatea aceasta îi este conferită de însăși natura umană. Lozinca cum că socialismul ar produce un om de tip nou s-a dovedit a fi o mare vrăjală. Iar capitalismul nu a oferit niciodată vreo speranță în acest sens.
Am fost lovită rău în moalele capului când am constatat, că în alte părți, pe alte meleaguri, acolo unde te așteptai ca totul să fie altfel, valoarea umană, morală și profesională, este aruncată undeva la coada clasamentului.
Servialismul (ca să mă exprim delicat) și compromisul sunt la ordinea zilei peste tot; în media sunt vizibile și transparente, mizeria umană o miroși cu propriile-ți simțuri, dar la fel se întâmplă și într-o companie care se ocupă de ceva, produce ceva, păpuși de exemplu. Nu stai în rând și nu ești Yes Man-ul dorit de boss-ul direct, profesional vorbind, dai cumva semne de înteligență și competență peste media acceptată de dânsul , nu numai că nu te poti cățăra niciunde, dar ești complet out și nimănui nu-i pasă de tine. Și nici nu devi cauza nimănui. Sistemul lor, sau al nostru, cel al profitului, financiar sau doctrinar, și al ascensiunii personale prin orice mijloace te scuipă afară ca pe o măsea stricată.
Toată compasiunea mea pentru Stelian Negrea. Ca pentru un om cu destinul eșuat. Dar pentru mine nu poate deveni o cauză. (Ca idee vorbind. Nu știu prea multe amănunte despre acest caz, în afara câtorva atitudini apărute pe rețelele de socializare.) Dar e ca și cum aș încerca să-i reabilitez pe foștii nomenclaturiști, cei mulți și mărunți care s-au jucat, de bună voie și nesiliți de nimeni, cu visele și viețile noastre, așa cum se joacă astăzi Antena 3 cu mințile și sufletele atâtor români. Deși știu din experiența trăită atunci că au fost printre ei unii care s-au cocoțat acolo sus, unde ”cineva” precis nu ne iubea, nu ca să-și satisfacă doar ambițiile personale meschine, ci (și) cu speranța de a salva ceva, un institut, un proiect, o cercetare, o idee, un om... Directori, șefi de secții și de colective s-au așezat în față și au ales să servească cu polonicul de-acolo de unde nouă, celor fără de conștiința compromisului, nu ne era la îndemână nici măcar să gustăm, fie din greață, fie din lipsă de ”curaj”. Și ne-au lăsat în pace să ne vedem de treaba noastră, jucându-se cu noi de-a ședințele de partid, de-a propaganda, de-a munca voluntară, de-a v-ați ascunselea cu cei și mai sus puși, de-a cincinalele în patru ani și jumătate....Se spune pe bloguri că mai tânărul Stelian Negrea a privit la un film, și a început să viseze, și și s-a visat jurnalist, unul bun, cu idealuri, cu adevăruri pentru care să se bată cu toată forța și priceperea. Și a început să urce...Stau și mă întreb, oare în ce moment al ascensiunii sale a simțit domnia sa că nu mai face parte din „scenariul fimului” care i-a inspirat destinul...
No comments:
Post a Comment