Cine nu cugetă, nu gândește...

• Bărbaţii care nu le înţeleg pe femei sînt de două tipuri: căsătoriţi şi necăsătoriţi.
(Jacques Languirand)

• Bărbatul e singurul mascul care-şi bate femela. Asta înseamnă fie că el e cel mai brutal dintre toţi masculii, fie că femeia e cea mai afurisită femelă.
(Georges Courteline)

• Femeile au toate defectele: sînt cheltuitoare, sînt bârfitoare, sânt superficiale şi mai sânt şi frumoase pe deasupra.
(Paul Morand)

• Femeilor le plac bărbaţii plinuţi... în zona portofelului.
(Kay Ingram)

• Dacă vrei ca soţia să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.
(Sacha Guitry)

• Ochiul nevestei vede un fir de păr de altă culoare pe umărul soţului, dar nu vede bine uşa de la garaj.
(Carlo Nell)

• Prietenia între două femei e doar un scurt armistiţiu.
(Rivarol)

• Soţul unei femei care-ţi place nu poate fi decît un idiot.
(Goerges Feydeau)

• Spun unii că e mai bine să faci dragoste decît război, dar dacă aveţi chef de amîndouă, căsătoriţi-vă!
(Jerry Seinfeld)

• Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin.
(Lord Byron)

• Sexul este o ocupaţie ereditară. Dacă părinţii tăi nu fac sex, nici tu nu vei ajunge să faci vreodată.
(Woody Allen)

• Femeia ar fi mai fermecătoare dacă am putea să-i cădem în braţe fără să-i cădem în gheare.
(A. Bierce)

• Cînd un băiat vine şi-ţi ia fata la plimbare te simţi ca un om care dă un Stradivarius pe mîna unei gorile.
(Jim Bishop)

• Căsătoria este o legătură între o persoană care nu-şi aduce aminte niciodată aniversările şi una care nu le uită niciodată.
(Ogden Nash)

• Când te căsătoreşti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel.
(Sacha Guitry).

• Uneori e greu să spui dacă într-o casă conduce bărbatul, femeia, soacra sau bucătăreasa. Totuşi, câinele casei ştie întotdeauna cine e şeful.
(Marcel Pagnol)

• Când o femeie îţi dăruieşte şi inima, de obicei te obligă să iei şi restul.
(John Vanbrugh)

• Singura modalitate de ascăpa de ispită este să-i cedezi.
(Oscar Wilde)

• Ca să-şi apere punctul de vedere, avocatul îşi pune roba. Femeia şi-o scoate.
(Coluche)

• Singura căsătorie care îl poate face pe un bărbat fericit: cea a fiicei sale.
(Marcel Achard)

• Soţia mea este nepreţuită, dar pe mine mă costă al naibii de mult.
(Sacha Guitry)

• Statisticile sunt precum costumele de baie: îţi arată ce ştie toată lumea şi îţi ascund exact ceea ce ai fi vrut să afli.
(Georges Vedel)

• Un bărbat nu este complet, dacă nu e însurat. Abia atunci e terminat.
(Robert Frost)

• Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei, nu trăieşti mai mult...doar ţi se pare că timpul trece prea în cet .
(Clement Freud)

Invitatie la Atheneu

Adresata tuturor celor care trag cu ochiul la MyCoffee(Break) la recitalul pe care il va sustine fiul meu, Paul Coriolan Cartianu.

Un ”marghiloman”

Cu o istorie de sute de ani în spate, cafeaua este una dintre cele mai răspândite licori aromate, pe care o sorb cu nesaţ atât bogaţii, cât şi oamenii de rând de peste tot din lume. Se prepară în nenumărate feluri, cu lapte, cu frişcă sau cu rom. Fiecare ţară are specialitatea ei de cafea, România mândrindu-se cu renumita „marghilomană“, care a intrat în vocabularul uzual după Primul Război Mondial.
Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“. După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua Marghiloman era la mare cinste.
„Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua. Se serveşte fierbinte, cu un… trabuc.

Sursă:Internet 

Hello my friends!